Litere IV

Nu mai știu exact dacă în seara aia era caniculă sau dacă ardeam de dorința de a-i descifra gândurile. Stătea aplecată peste o carte și îi atingea paginile cu aceeași posesivitate cu care obișnuia să mă strige pe mine. Era un soi de gelozie, un soi de furie pe cuvintele ce îi mângâiau mintea, îmi imaginam cum ea, stând la biroul vechi de lemn, se lasă îmbrățișată de metaforele unui autor care nici măcar nu știa ce aromă au privirile ei. Sau poate aflase. Poate aflase atunci când, într-un moment de plictiseală, a răsfoit pagină cu pagină cartea, cam la fel cum obișnuia să mă răsfoiască pe mine dintr-o simplă privire. Mă fascinează calmul cu care stinge lumina seara, cu care pășește prin cameră atât de ușor, de parcă ar îngâna un soi de ritual înainte de a se preda lor. Literelor. În mijlocul verii miroase a salcâmi înfloriți o dată cu fiecare privire de-a ei. Și mă întreb dacă există vreo zi în care să nu se transforme. O zi în care să nu prindă forma poveștilor în care se afundă și în care mă trage după ea. N-am vrut niciodată să o ascult cum șoptește efectiv cartea care i s-a tatuat pe buze. Modul în care gura ei săruta cuvintele mă făcea să o urăsc. Doamne și cât o mai uram petru fiecare unduire a vocii, pentru fiecare șoaptă și mișcare lentă a degetelor ei subitiri de-a lungul gâtului o dată cu fiecare literă parcursă. Desenează povestea! Asta trebuie să facă! Desenează cu degetul înmuiat în gelozia mea fiecare cuvânt și îl tatuează adânc în piele. Aproape că pot vedea cum fiecare virgulă, fiecare ascuțime a literelor îi urmează anatomia de parcă ar vrea să o cunoască mai bine. Și deși e trecut de miezul nopții, vreau să îi iau pulsul de pe paginile cărții care o cunoaște atât de bine seară de seară. La ce capitol ai rămas, femeie?

© 2015, Raluca Ioana

Advertisements

Vernisaj caritabil “Everlasting Waltz”

DSC_2283

A trecut o săptămână de când am vernisat primul meu proiect fotografic individual și pot spune că acum reușesc să privesc la rece evenimentul, fără emoții sau stress și fără să mă întreb dacă voi reuși să îl duc la bun sfârșit.

Începuturile se spune că sunt grele, însă sunt și frumoase atunci când realizezi că ceea ce ai încercat să faci nu a fost în zadar.

Proiectul a luat naștere la fel ca majoritatea ideilor mele, noaptea, ascultând muzică. Johann Strauss -Dunărea albastră mai exact, acesta fiind și motivul pentru care talentații dansatori care au avut plăcerea de a da contur poveștii mele cu iz de vals, au dansat chiar pe această melodie.

De ce vals? Și de ce balurile din vremurile vechi? Pentru că mă fascinează tot ce este legat de trecut -€“ mă fascinează poveștile care au fost spuse în atâtea feluri, și care au atâtea versiuni, unele mai oficiale decât altele, și care mă îmbie să îmi doresc să le descopăr prin idei, concepte și mai ales la baza unor alte povești. Oamenii au reprezentat pentru mine niște coperți în spatele cărora se ascundeau povești vii. Asta este și motivul pentru care ador portretul ca “ramură” a fotografiei. Iar fine-art-ul vine să definească prin stilizare, edit și concept întreaga poveste. Cam așa a început dragostea mea față de această latură a fotografiei.

Revenind la evenimentul de Luni, 27 Aprilie 2015, am să vă mai spun și că acesta a fost realizat în frumoasa Sală a Oglinzilor, din cadrul Restaurantului Regina Elisabeta din București. Proiectul a început acolo, fotografiile fiind realizate chiar în aceeași sală, iar ulterior, am ajuns la concluzia că este cel mai bun loc pentru a da curs poveștii mele, tocmai pentru că invitații ar fi putut păși la propriu în universul în care au fost create imaginile.

În cadrul vernisajului m-am putut bucura de prezența unor oameni speciali, iubitori ai fotografiei care au dorit să vadă imaginile și care îmi place să cred că au uitat pentru 2 ore de cotidian și s-au “teleportat” în vremurile vechi.

Drept urmare, vreau să mulțumesc tuturor celor care au ales să facă parte din povestea creată de mine și voi începe cu Altețele Lor Regale Prințul Paul și Prințesa Lia care au adresat cuvinte foarte frumoase invitaților și care au încurajat prin prezența la eveniment arta și fotografia.

De asemenea adresez mulțumiri partenerilor noștri: Restaurantului Regina Elisabeta pentru Sala Oglinzilor pe care ne-a pus-o la dispoziție, Asociației Exposure și site-ului Elegantine care au susținut proiectul. Și nu în ultimul rând mulțumesc sponsorilor 911 Print care au transformat conceptul meu în realitate prin intermediul print-ului dar și Trendy Sound, cei care au avut grijă ca muzica aleasă pentru eveniment să fie redată la cea mai bună calitate și în cele mai bune condiții.

Și pentru că am vorbit mai sus de cele două perechi talentate de dansatori, vă pot spune că Raluca Aldea și Alexandru Dudaș, alături de Andreea Cirstică și Andrei Tudorache au valsat pe acorduri de Johann Strauss lăsându-ne să ne imaginăm cum ar fi fost dacă am fi întors timpul cu câteva sute de ani înapoi.

În încheiere vreau să menționez că acest proiect este unul caritabil, așa că cei care doriți să veniți în ajutorul unui caz cu probleme neurochirurgicale și totodată iubiți arta fotografică, puteți contribui prin achiziționarea oricărui tablou dintre cele prezentate la expoziție. Pentru vizualizare, le găsiți pe acest site la rubrica “My virtual exhibitions”, iar cei ce doresc să achiziționeze îmi pot trimite un mesaj privat.

Eu, Raluca Ioana Chipriade, prin The tale within a photo, vă mulțumesc vouă celor care m-ați susținut în îndeplinirea unui vis și sper să vă pot încânta și pe viitor prin intermediul poveștilor mele scrise cu lumină.

10293636_695122480529913_5983462196164331990_o

10 lei – Sejur in doi

“Aprilie. 14 parcă. Şi un început de ploaie sâcâitor care părea că vrea cu tot dinadinsul să ruineze ce avea să fie primul sejur în 2. Emoţii inconştiente, o nebunie totală de a sfida traficul şi distanţa şi… tu. Tu în poarta “casei” ce avea să ascundă sub fruze abia născute o chimie de care eram amândoi conştienţi, însă niciunul nu voia să o recunoască. Sau cel puţin nu eu. Şi frică. A, da. Am uitat de frică.”

Photobook-ul “10 lei – Sejur in doi” este primul din seria de cinci care fac parte din colectia ce poarta si numele site-ului, “The tale within a photo” sau “Povestea din spatele unei fotografii”.

O consider “o carticica” si nu o carte, pentru ca nu are mai mult de 20 de pagini, desi concentreaza prin intermediul textului si fotografiilor intreaga poveste. Sunt 20 de pagini in care puteti sa va plimbati alaturi de personaj printr-unul din parcurile Bucurestiului. Nu stiu cat de mult veti reusi sa simtiti la aceeasi intensitatea plimbarea, insa cu siguranta peisajul va reusi sa va faca un rezumat al drumului parcurs mai degraba prin multitudinea de sentimente decat pe strazile propriu-zise ale parcului.

Cartea poate fi comandata de aici in format PDF pentru e-book sau de aici in varianta tiparita. Tot pe site-ul Lulu, veti gasi si preview-ul cartii pentru cei care doresc sa citeasca ceva mai mult 🙂